Anastasiia, blogger educațional din Ucraina, s-a alăturat echipei Roma Education Fund Romania
Anastasiia Tambovtseva a fugit din Kiev pe 8 martie, alături de mama, fratele și verișoara ei, cărora li s-au adăugat 8 pisici, 7 pisoiași și 6 căței. Tatăl și bunicii săi, plus ceilalți membri ai familiei, au rămas în Ucraina.
Anastasiia își amintește că, în seara zilei de 23 februarie, își retușa prezentarea online pentru ziua următoare – “Armonizarea Limbii Romani în Ucraina” – lucrare pe care ar fi trebuit să o susțină în cadrul evenimentului organizat de Consiliul Europei și de Ministerul Educației și Științei din Ucraina ca parte a proiectului “Consolidarea protecției minorităților naționale, inclusiv a romilor și a limbilor minoritare din Ucraina”. A adormit gândindu-se la dificultățile cu care se confruntă copiii romi în școlile ucrainene, la curricula școlară de care este nevoie și la care lucra pentru a-i ajuta pe copiii romi să învețe să scrie și să citească în limba ucraineană.
Era ora 5 dimineața, când o explozie puternică a trezit-o brutal. Primul ei gând a fost că a început războiul, dar Anastasiia a preferat să-l alunge, refugiindu-se în speranța fragilă că poate totuși cineva sărbătorește ceva, pe undeva, cu artificii. A șovăit să creadă din prima că războiul a fost cel ce i-a tulburat somnul, așa că s-a apucat să caute informații pe Google. Din păcate, așa cum întreaga lume știe deja, instinctul nu o înșelase: rușii invadau Ucraina.
De pe 24 februarie, Anastasiia a dormit mereu îmbrăcată, pregătită să fugă la adăpost de îndată ce începeau sirenele să se tânguie că moartea stă iarăși să vină din cer în razie printre suflete nevinovate, călărind înaripate obuze și rachete mai iuți decât sunetul, toate „made in USSR”.
Într-una dintre primele zile de coșmar, atacul a venit atât de abrupt, încât Anastasiia nici nu a mai avut timp să ajungă la adăpost. Și-a prins câinele speriat și s-au adăpostit împreună tremurând, în cel mai sigur loc de acasă. Cât au căzut bombele muscălești, Anastasia a rămas și ea căzută în genunchi și s-a rugat să scape teafără. În confruntarea dintre molitve și obuze, Anastasiia a fost de partea cu norocul, pentru că în acea zi toată familia ei, când s-a ridicat praful exploziilor, a numărat tot atâtea suflete ca și înainte de bombardament. Pentru alți vecini, cu casele nu departe de locuința familiei Tambovtsev, aceea însă avea să fie ultima lor zi printre cei vii.
Se făcuseră șapte zile de când rușii i-au invadat țara, când Anastasia s-a decis să plece împreună cu mama, fratele și verișoara ei într-un loc mai sigur. Au pornit cu hainele de pe ei și cu groaza în inimă spre vestul Ucrainei. Nu aveau nici măcar o destinație în minte, câtă vreme puteau să plece din orașul transformat în poligon de artilerie, la ordinele Moscovei.
Șase ore le-a luat numai ca să iasă din Kiev cu mașina. La punctele de control, sute de mașini aliniate în cozi interminabile țineau loc de barieră pentru refugiații ce le veneau din urmă. Ca să treacă de pe malul estic spre cel vestic al Niprului, s-au înghesuit prin urdinișul unicului pod rămas deschis. Toți erau nerăbdători să iasă din Capitală înainte ca aceasta să fie închisă. Pe banchetele mașinii, șaptesprezece animăluțe au îndurat și ele calvarul acestui drum.
Acum, în noul lor cămin din București, Anastasiia, fratele ei, mama, verișoara și membrii necuvântători ai familiei lor alungate de război pot să răsufle cu ușurare, pentru că măcar viața nu le este în primejdie. Pentru oameni, însă, gândul a rămas departe, acasă, unde soții, frații și părinții lor luptă cu ocupanții ce le-au deturnat viețile într-o clipită.
“Am fost nevoită să îmi părăsesc familia și prietenii, casa mea frumoasă și toate lucrurile pe care le iubeam. Știu însă sigur că nimic nu-mi va fura dorința de a trăi și de a crea. Nu există cuvinte pe care le-aș putea folosi ca să mulțumesc fundației REF pentru că m-a primit în echipa ei și pentru că mi-a oferit posibilitatea de a continua să lucrez cu copiii de etnie romă”
Anastasiia a terminat Facultatea de Drept din Kiev, iar materiile preferate au fost engleza, latina și dreptul roman. Pasiunea ei pentru limbile străine a determinat-o să aprofundeze engleza, pe care acum este capabilă să le-o predea și altora. Și-a dorit foarte mult să învețe o nouă limbă străină, așa că ales să învețe limba romani, deși Anastasia nu este de etnie romă.
“Prin prisma meseriei alese, cea de tutor, am aflat cât de greu le este multora dintre copiii romi să meargă la școală și să învețe. Chiar dacă nu aveam aproape deloc experiență, am decis că voi încerca să ajut o fetiță să învețe să scrie și să citească în limba ucraineană. Numărul copiilor doritori să facă ore cu mine a crescut foarte repede, ajunsesem să am chiar câte 5-8 copii la o singură lecție”.
Pentru că numărul tinerilor și copiilor care doreau să învețe cu ea începuse să crească, Anastasia a fost nevoită să găsească alternative pentru întâlnirile săptămânale de acasă. Era nevoie de materiale care să îi ajute pe elevi să își repete singuri lecțiile învățate împreună cu ea. Așa că, în prezent, Anastasiia are lecții înregistrate pe diferite canale, precum TikTok, Instagram, Facebook, YouTube și Telegram.
“Sunt foarte mândră de faptul că sunt autoarea unui mic manual – “Tetradka, kay te sityon i bukvi” (“The workbook for studying letters”). Manual e scris în Romani, dialectul vlah. Copiii care vorbesc romani în acest dialect au astfel posibilitatea de a învăța să citească și să scrie în limba lor maternă. De asemenea, cei care doresc să învețe limba ucraineană online pot urmări seria de materiale video intitulată series “Sityuvas te adinosaras pe ukrainsko shib” pe canalul meu de YouTube”.
