Holocaustul Romilor în manualele școlare, între notă de subsol și informație seacă
Pe 27 ianuarie marcăm Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau (Polonia) de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945. Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost decisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 60/7 din 1 noiembrie 2005.
Memoria colectivă despre Holocaust începe uşor-uşor să pălească. În întunericul care acaparează ultimele rămăşiţe de lumină radiate de lumânarea Cunoaşterii se aud hăhăind aceiaşi monştri. Rasismul, xenofobia şi ura înfulecă bucăţi imense din memorie şi rânjesc satisfăcute, aşteptând Uitarea.
Ne-am fi aşteptat poate ca moartea memoriei să survină după secolele de erodare însă, conform statisticilor, ne-am cam înşelat. Au trecut abia 77 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Supravieţuitori ai Holocaustului trăiesc încă printre noi. Chiar şi aşa, în 2018, unul din 20 de europeni nu a auzit niciodată de Holocaust. În Franţa, unul din cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani susţine că nu a auzit niciodată de Holocaust. În Austria, ţara în care s-a născut Hitler, 12% dintre tineri nu au auzit de Holocaust.
În România, în 2021, procentul celor dezinteresați de problema Holocaustului este aproape dublu (40%) față de cel al celor interesați (24%), conform unui studiu realizat de Institutul Ellie Wiesel. Dintre respondenți, 27% asociază Holocaustul cu exterminarea evreilor în timpul celui de al Doilea Război Mondial și 22% dintre respondenți aleg opțiunea „NS/NR” (Nu știu/Nu răspund) atunci când sunt rugați să spună la ce se gândesc când aud cuvântul Holocaust.
În studiul realizat de Institutul Ellie Wiesel în 2021, o altă informație iese în evidență, mai ales în mințile celor care înțeleg cât de important este să nu uităm: respondenţii susţin că principalele surse de informare despre problema Holocaustului sunt Internetul şi televiziunea. Şcoala are un rol redus. În acest context, trei experți educaționali ai Fundației Roma Education Fund Romania, care sunt și cadre didactice în diferite instituții școlare preuniversitare și universitare, au analizat maniera în care este prezentat Holocaustul în manualele școlare, concentrându-și atenția pe informațiile despre Genocidul împotriva romilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sau mai exact pe lipsa acestora.
De regulă, genocidul romilor este prezentat mai mult ca o statistică | prof. dr. Valentin Negoi
Dacă istoria este cea mai frumoasă poveste, după spusele unor istorici, cu siguranță Holocaustul este cea mai importantă piesă din puzzle-ul numit Istorie.
În cei câțiva ani petrecuți la catedră, am observat că istoria pe care trebuie să o predau elevilor la școală este, de cele mai multe ori, una care pune accent pe relațiile internaționale dintre state. Prezintă date, alianțe, bătălii și le prezintă elevilor foarte puține informații despre relațiile inter-umane. De multe ori, profesorul nu ajunge să-i facă pe copii să înțeleagă cu adevărat ceea ce contează, adică modul în care trăiau oamenii în trecut și maniera în care este afectată viața noastră actuală de evenimentele din trecut.
Un coleg de-al meu, doctor în istorie, la o analiză a curriculei naționale de istorie, a observat că evenimente dureroase precum istoria și robia romilor, problema evreilor sau Holocaustul sunt deseori ignorate sau, cel mai des, menționate superficial, fără a oferi elevilor date concrete privind cauzele, desfășurarea și consecințele acestor fenomene. Drept răspuns, în societatea contemporană persistă o rezervă asupra interpretării acestor subiecte și totodată constat că se răcesc relațiile dintre etnicii romi și evrei și o parte din populația majoritară.
Din nefericire, ignorarea sau bagatelizarea Holocaustului – care a condus la moartea a peste 105.000 de evrei români şi peste 11.000 de romi români – le oferă unor lideri politici cu idei naționaliste posibilitatea să afirme public că “Holocaustul în România a fost un fenomen minor”. Pentru ei, romii nu au suferit la Holocaust. Pentru ei și o parte dintre adepții lor, Ion Antonescu este un erou. Lucrul și mai trist este că unul din trei români nu știe sau nu vrea să accepte că în România a existat Holocaust.
Holocaustul la clasa a XII-a
În România, manualul reprezintă cel mai de bază tip de resusă în educație, iar acest lucru transmite în mintea elevului ideea de autoritate. Manualele sunt aprobate de autoritățile educaționale și sunt coordonate de autori desemnați de Ministerul Educației. Ce învață tinerii de clasa a XII-a despre Holocaustul evreilor și al romilor? Puteți afla și voi dacă intrați pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării . Am analizat trei din cele patru manuale încărcate pe site.
Primul manual analizat a fost cel coordonat de Alexandru Burnea. A apărut la editura Corint în anul 2007. Autorii manualului au ales o abordare negaționistă și chiar naționalistă a prezentării Holocaustului, aducând ca argument un text din Jurnalul Dimineții de Wilhelm Filderman, care îl face pe Antonescu să pară un erou, nu un criminal de război. ,,Dar, regimul condus de Ion Antonescu, deși adoptase unele măsuri antisemite, nu a participat la deportarea în masa a evreilor din cadrul ,,soluției finale’’, iar esențial rămâne faptul că ,,în nicio țără dominată de naziști n-a supraviețuit o așa de mare proporție a populației evreiești’’. Cât despre genocidul romilor, informațiile lipsesc cu desăvârșire.
Al doilea manual este coordonat de Zoe Petre. A apărut la editura Corint tot în anul 2007. Acest manual se diferențiază de primul pentru că are o lecție specifică numită ,,România și Holocaustul” în care este descrisă situația evreilor din România și deportarea acestora în Transnistria. Autorii au luat decizia să nu includă în această lecție despre Holocaust și situația romilor deportați în Transnistria. Trist este faptul că deportarea romilor în Transnistria este prezentată într-o altă lecție ca o situație pur statistică ,,În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost deportați în Transnistria în jur de 25.000 de romi, dintre care mulți au murit din cauza lipsei mijloacelor de subzistență.”
Al treilea manual are doi autori, Felicia Adăscăliței și Liviu Lazăr. A apărut la Editura Corvin în anul 2007 și oferă cele mai multe informații despre Holocaustul din România, situația evreilor și cea a romilor fiind prezentate separat în două lecții distincte. Însă, din nefericire, nu sunt arătate date oficiale despre numărul persoanelor decedate din cauza lui Ion Antonescu.
De regulă, genocidul romilor în Transnistria este prezentat în manuale mai mult ca o statistică. Iar acolo unde se dau detalii se pune mai mult accent pe decizia lui Antonescu de a-i deporta pe romi ca pe o nevoie socială. Așa, el ar fi urmărit să scape societatea de elementele care nu duceau un mod de viaţă standard ceea ce este 100% fals și nu justifică în niciun fel decizia de a trimite un grup de oameni la moarte. Mai mult, lipsa informațiilor despre romii care au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial și au fost deportați în Transnistria, deși s-au sacrificat pentru țară, încimenteză ideea că romii au fost mereu hoți și cerșetori.
Faptul că autorii unor manuale transmit informații din care reies idei cum că Antonescu a încercat să trimită în Transnistria numai cerșetori sau hoți, construiește în mintea elevului o imagine de salvator a acestuia, un erou care a vrut să facă bine societății și nu ca pe un criminal de război care este vinovat de moartea a minimum 11.000 de romi. Printre ei s-au aflat și cetățeni romi ai căror părinți au luptat în Războiul de Independență. Ei înșiși au luptat în Primul Război Mondial sau chiar au fost trimiși de pe fronturile de luptă din cel de-al Doilea Război Mondial.
Deportarea în Transnistria a destabilizat profund comunitatea romilor din România, prin moartea a mii de cetățeni romi, în special din rândurile copiilor sau a nomazilor care au fost deportaţi în totalitate, unii dintre ei fiind aduși de pe front, dar şi a numeroase grupuri de romi sedentari. Printre victimele politicii de stat adoptată de guvernul Antonescu s-au regăsit şi mii de bătrâni, numiţi fără ocupaţie, deşi era de neconceput ca aceştia, la vârsta pe care o aveau de 65-70 de ani, să mai dețină vreun loc de muncă stabil. Mulți dintre ei avuseseră un aport economic specific în societate, prin prisma îndeletnicirilor ambulante de argintari, pieptănari, căldărari etc. Acestora li s-au adăugat femei care aveau în grijă 3-5 copii, dar şi nou născuţi şi adolescenţi care au fost condamnaţi la deportare pentru simplul fapt că se născuseră romi.
În Transnistria, deportații au fost privaţi de multe bunuri imobile, de adăpost, de hrană, de îmbrăcăminte, au suferit de foame, de frig. Din cei 25.000 de romi deportați, puțin peste jumătate s-au întors acasă după război.
Cum ar fi dacă elevii romi și români, la lecțiile despre Holocaust, ar cunoaște-o alături de Ann Frank și pe Constantin Anica, o fetiță romă din neamul argintarilor deportatată împreună cu familia ei – se întreabă expertul educațional Luiza Medeleanu
Colegul meu Vali a analizat modul în care este prezentat Holocaustul evreilor și genocidul romilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în manualele de clasa a XII-a, lucrări apărute și aprobate de Ministerul Educației în 2007. De 15 ani, aceste manuale nu au mai fost actualizate. Ultima actualizare a programei școlare de liceu a fost realizată în 2009. Am fost curioasă să aflu cum sunt prezentate aceste subiecte în noile manuale digitale de gimnaziu, apărute și acreditate în 2019 – 2020, conform programei școlare actualizate în 2017. Am accesat și eu www.manuale.edu.ro/ și am aruncat o privire mai atentă pe manualele de istorie de clasele a VII-a și a VIII-a. La clasa a VII-a elevii învață despre istoria internațională și relațiile dintre state iar la clasa a VIII-a despre istoria României.
Manualele de clasa a VII-a
Aici avem trei manuale de la edituri diferite: Art Klett, CD Press și Aramis. În fiecare dintre aceste trei manuale la Unitatea 2 – Lumea în Război, pe lângă lecția propriu-zisă despre Al Doilea Război Mondial, în care ne sunt prezentate detalii scurte despre război și despre bătăliile importante, regăsim câteva studii de caz foarte intersante, printre care și unul despre Holocaust.
În manualul de la editura Art Klett, Holocaustul este prezentat destul de amplu. Aflăm despre semnificația acestuia, despre viața în lagăre, vedem poze de la Aschwitz, mărturii ale supraviețuitorilor și ale criminalilor de război și ne este recomandat să citim Jurnalul Annei Frank, le secțiunea ,,atelierul de literatură”. La rubrica Informează-te de la secțiunea Istoria în viața ta ne sunt recomandate atât filme documentare, cât și filme artistice despre Holocaust. În ceea ce privește suferințele romilor, aceștia sunt amintiți doar fugitiv, romii fiind incluși doar într-o enumerare a celorlalte categorii de persoane omorâte de regimul nazist. Nicio mărturie a vreunui supraviețuitor rom, nicio recomandare de film sau carte despre suferințele romilor la nivel european și național, nici măcar un document de arhivă în care să fie menționate lagărele în care au fost deportați romii sau detalii despre condițiile de trai ale romilor.
Nici în manualul de la Aramis nu regăsim date despre suferințele romilor, aceștia fiind doar amintiți în treacăt alături de alte categorii în studiul de caz despre Holocaust de la lecția Al Doilea Război Mondial, Unitatea III Lumea în Război.
Singurul manual care dă mai multe detalii despre Holocaustul Romilor este manual de la CD Press. De fapt, ce aflăm în plus din acest manual este termenul de ,,Porajmos” care, după cum afirmă autorii manualului, desemnează Holocaustul romilor în memoria colectivă a acestora. Însă, acest termen este unul foarte controversat pentru că aduce o jignire romilor vorbitori nativi de limba romani. Vă invit să citiți mai multe despre semnificația acestui termen în lucrarea ,,Romii din România și Holocaustul: Istorie, Teorie, Cultură”, coordonată de sociologul rom Adrian-Nicolae Furtună. De asemenea, manualul de la CD Press menționează și zilele de comemorare a Holocaustului – 27 ianuarie la nivel internațional și 9 octombrie la nivel la național. Nimic despre ziua de 2 august care comemorează Holocaustul romilor și care a fost adoptată la nivel internațional în 2015.
Manualele de clasa a VIII-a
Manualele de clasa a VIII-a prezintă istoria României. Elevii învață de pe trei manuale de la editurile Art Klett, Litera și CD Press. În fiecare dintre aceste manuale regăsim, la Unitatea România secolelor XX -XXI – lecția despre al Doilea Război Mondial – câte un studiu de caz despre Holocaust. În manualul de la CD Press, studiul de caz se numește doar Holocaustul în România iar în celelalte două același studiu de caz se numește Holocaustul în România: evreii și rromi.
Din studiul de caz despre Holocaust din manualul de la CD Press aflăm clar că responsabili pentru deportarea și uciderea evreilor și romilor sunt Mareșalul Antonescu și legionarii. Aflăm de asemenea și numărul de evrei și romi care au murit în această perioadă. Din păcate, detaliile sunt sărace. Nu avem mărturii, recomandări de literatură, nici măcar nu se precizează Ziua Națională a Holocaustului. Dacă în cazul evreilor este menționat și povestit pe scurt Pogromul de la Iași și este dată definiția antisemitismului, despre romi nu mai este amintit nimic altceva.
Chiar dacă studiul de caz din manualul de la Litera, din titlul pare că se referă la evrei și romi, de fapt ce regăsim despre romi este doar faptul ca au fost deportați plus numărul de persoane care au murit în Transnistria. Nimic altceva, nicio mărturie a vreunui supraviețuitor, nimic despre condițiile din lagărele de concentrare.
Singurul manual care redă într-un mod echilibrat suferințele evreilor și romilor este cel de la Art Klett care ne prezintă citate din Raportul final al Comisiei pentru studierea Holocaustului atât despre situația evreilor, cât și a romilor. Din păcate, și aici informațile sunt mult prea puține. Sunt prezentate pe scurt contextul social și condițiile de trai.
În toate aceste manuale, studiile de caz despre Holocaust sunt sărace în detalii cu care cititorul poate empatiza. Manualul de clasa a VIII-a de la Art Klett este cel mai bogat în detalii care pot sensibiliza copiii și îi pot face să conștientizeze importanța Holocaustului. Din păcate, nici în acest manual nu regăsim detaliate suferințele romilor. Mi-ar fi plăcut tare mult să găsesc în manualele de istorie scrisori de pe front ale soldaților romi către guvern și mareșalul Antonescu în care cereau ca familia lor să nu fie deportată (scrisorile pot fi consultate în lucrarea ,,Deportarea în Transnistria a familiilor soldaților romi. Între ,,greșeli” administrative și imperative”. Mi-ar fi plăcut să văd mărturii video ale supraviețuitorilor romi, mai ales că manualele sunt digitale și oferă această oportunitate. Să aflu despre modalitățile de rezistență ale romilor în lagăre.
Chiar dacă manualele sunt sărace în detaliile despre Holocaust, mai ales cele de liceu analizate de colegul meu, aș aminti totuși opționalul adoptat în 2005 pentru liceu numit ,,Istoria Evreilor. Holocaustul” care aprofundează tematica Holocaustului și îi face pe elevi conștienți despre însemnătatea acestuia. Acest opțional va deveni din 2023 materie obligatorie. Dar el se concentrează, în special, pe istoria evreilor. Oare când vom învăța într-un mod echilibrat și despre istoria romilor și suferințele acestora?
Poate vă întrebați de este atât de important să cunoaștem și să recunoaștem Holocaustul și implicit suferințele romilor din această perioadă, căci la o primă vedere putem trăi și fără să știm aceste lucruri, mai ales că sunt atâtea lucruri care fac parte din realitatea cotidiană ce pot fi mai utile pentru noi.
Însă, cunoașterea acestui eveniment este parte integrantă din procesul de reconstrucție identitară în cazul multora dintre romii tineri de astăzi. Un alt argument al cunoașterii Holocaustului Romilor din România este acela al imposibilității romilor de a se ancora în coordonatele ce definesc momentele cele mai importante ale istoriei lor, necunoscându-le. Ceea ce duce la o stimă de sine scazută, romii neavând repere la care să se raporteze. De asemenea, cum i-ar putea colegii neromi înțelege și empatiza fără să le cunoască suferința? O suferință ce aparține tuturor, atât romilor, cât și neromilor căci Holocaustul face parte din istoria europeană.
Mă gândesc cum ar fi dacă elevii romi și români la lecțiile despre Holocaust ar cunoaște-o alături de Ann Frank și pe Constantin Anica, romă din neamul argintarilor care era doar o fetiță când a fost deportatată împreună cu familia. Sau pe Settela Steinbach, o fetiță romă din Germania care a fost gazată în lagărul de la Auschwitz -Birkenau, pe Constantin Brăilă, pe Kaizer Stănescu sau pe Nicolae Clopotar, supraviețuitori ai Holocasutului. Sau dacă la orele de literatură universală ar comenta împreună poeziile Bronslawei Wajs sau ale lui Santino Spinelli?
Cum ar fi dacă ar vedea la televizor sau pe Netflix filme despre Holocaustul romilor? Probabil că viziunea unora față de ceilalți s-ar schimba. Romii și-ar dezvolta o identitate sănătoasă și echilibrată iar ceilalți ar empatiza cu suferința pricinuită de strămoșii lor romilor și ar conștientiza mecanismele istorice și sociale din spatele relațiilor dintre noi.
Lucrez de mai bine de 10 ani în domeniul educației non-formale și de fiecare dată când le vorbesc copiilor despre acest eveniment văd pe chipurile lor surprindere, mâhnire și dezamăgire. Nu le vine să credă că aceste lucruri s-au întâmplat în istoria recentă și că unii oameni au făcut asta altor oameni. Unii mai știu frânturi de la bunici și străbunici sau din scurte intervenții despre acest subiect de la televizor, dar doar atunci când conștientizează gravitatea fenomenulului se produce cu adevărat schimbarea în relația cu ei înșiși și în relațiile cu ceilalți. Nici mare parte dintre profesorii de istorie cu care lucrez nu cunosc aceste evenimente, nu le-au învățat la facultățile de istorie pe care le-au absolvit. Și ei rămân la fel de surprinși și îmi cer materiale pe care să le prezinte copiilor.
Doar cunoscându-ne, recunoscându-ne și integrându-ne trecutul într-un mod corespunzător ne putem dezvolta armonios ca societate și ne putem construi identități sănătoase și echilibrate, lăsând generațiilor viitoare un drum lin pe care să-și contureze propria poveste.
Să nu uităm de Holocaustul romilor sau… Să începem să învățăm despre Holocaust Romilor – prof.dr. Alexandru Zamfir
Despre Holocaustul romilor am prins din zbor primele informații mai mult la nivel emoțional, printr-o serie de remarci, replici sau reacții ale bunicii și ale bătrânilor din cartierul natal, remarci, replici și reacții însoțite de spaimă și îngrijorare și de un soi de prudență, prudența aceea de a nu fi depistat și asociat cu ceva (sau cu cineva) care te poate băga în necaz, sau chiar într-o nenorocire. Căci asta a fost Holocaustul, o mare nenorocire! Și ar fi timpul să învățăm despre asta!
Nici măcar nu îmi amintesc concret acele remarci sau replici, dar ce țin minte foarte bine este acea expresie de pe chipul lor și acel tremurat din glas atunci când făceau aluzie la acea perioadă, căci cel mult asta puteau face, o aluzie la ce s-a întâmplat atunci, și la ce se temeau de moarte, că se poate repeta!
Poate ceva mai conturat ca exemplu, privind reticența și precauția bunicii, sau ale bătrânilor, și nu numai, în relație cu Holocaustul, sunt situațiile în care persoane din partea autorităților – primărie, sediul poliției din zonă, școală, sau chiar biserică – veneau să culeagă oarece informații de ordin demografic, care cuprindeau și partea de înregistrare a numelor și altor date de identificare. Și, cu siguranță, un punct central aici îl reprezintă Recensământul, când familii întregi de romi nu și-au declarat adevărata apartenență etnică, cel mai probabil și prin asociere cu Recensământul din preajma deportării romilor în Transnistria.
Și cam asta am învățat eu în copilărie și adolescență despre Holocaust! Desigur, nici pomeneală de termenul Holocaust, sau alte informații despre cum a decurs totul, cine a fost responsabil, dacă a fost tras cineva la răspundere și în ce fel, ce măsuri s-au luat ulterior pentru ca o astfel de oroare să nu se mai repete, sau ce impact are Holocaustul romilor în zilele noastre, inclusiv, sau mai ales, asupra generației tinere.
Este timpul să învățăm mai mult, mai susținut și mai consistent, despre Holocaustul romilor din România și din Europa! Ca astfel să evităm situația mea, și a câtor altora ca mine, care au auzit pentru prima dată lucruri concrete despre Holocaust la facultate, și asta doar pentru că specializarea facultății era Limba și Literatura Rromani și eram romi sau neromi interesați direct de subiect. Sau cazurile restrânse ale elevilor de clase primare sau gimnaziale care au auzit pentru prima dată despre acest subiect de la mine, în mod tangențial, la sesiunile de mentorat, prin programe educaționale extrașcolare.
Dar subiectul Holocaustului romilor nu ar trebui fie, sau să continue să fie unul de nișă, prins într-o bulă, care nici măcar nu e de săpun, e de oțel. O bulă greu de spart și greu de purtat prin aer pentru ca tot mai mulți oameni s-o vadă, să se apropie de ea, să o observe și să o arate și altora! Ea cade mereu la pământ, cu putere, purtată în mod hotărât și cu brutalitate de o gravitație pe care nu o poate controla. Ajunge adesea chiar sub pământ, în curțile muzeelor de istorie, pe alei ale instituțiilor publice, sau în curțile școlilor, peste care se toarnă și asfalt.
Dincolo de această imagine poetică este realitatea, lipsită de metafore și cuvinte potrivite. Potrivit ar fi ca Holocaustul romilor să se găsească pe pereții muzeelor de istorie și în discursul ghidului care însoțește vizitatorii. La fel de potrivit ar fi ca Holocaustul romilor să se afle pe ordinea de zi a instituțiilor în măsură să dezvolte politici publice și să aplice măsuri compensatorii în consens cu traumele Holocaustului romilor.
Iar cel mai potrivit ar fi ca Holocaustul romilor să se găsească pe băncile elevilor, în manuale responsabile, documentate, complete și asumate, și în conștiința profesorilor de istorie, și nu numai, ca pe o sarcină internalizată, pe care să o îmbrățișeze și să și-o apropie, pentru ca mai apoi să vină în fața elevilor și să le vorbească cel puțin cu aceeași pasiune și dedicare ca la o lecție cu Ștefan cel Mare, pentru că și Holocaustul romilor are o importanță Mare și este o lecție, și încă ce lecție! Lecție pe care nu trebuie să mai întârziem să o învățăm!
Sau, dacă cer prea mult din exemplul cu Ștefan cel Mare, alegeți voi o altă lecție importantă din Istoria românilor, căci Holocaustul romilor din România aici își are locul, în Istoria românilor, în deciziile abuzive ale mareșalului Antonescu, în demersurile autorităților publice ale vremii, în brutalitatea și violențele Jandarmeriei Române, și nu în ultimul rând, deloc în ultimul rând, în scrisorile pline de ură și rasism ale cetățenilor români care reclamau, înștiințau sau doar încurajau deportarea romilor și trimiterea acestora la moarte, prin nominalizări directe, cu nume și prenume. Și atunci, cum să nu te temi și să nu te înfiori până în zilele noastre!
Dar am trecut parcă de la o extremă la alta, de la poezie la ură și rasism. Sau poate nu sunt totuși atât de extreme, căci unii și-au scris chiar cu sânge durerea prin poezie (vezi biografia poetei rome Bronisława Wajs, cunoscută ca Papuşa). Dar despre toate lucrurile astea trebuie să învățăm! Întrucât, înainte de a uita de Holocaustul romilor trebuie mai întâi să învățăm despre el!
Și ca să revin la emoții și gânduri mai constructive, cel mai potrivit loc în care să învățăm despre Holocaustul romilor rămâne la școală, încă de la clasele mici, prin lecții și conținuturi adaptate vârstei, prin povești sau desene, unele în culori, altele în alb-negru. Sau, la cei mai mari, prin discuții care să-i scoată din zona de confort, sau prin jocuri de rol care să-i pună în pielea personajelor de atunci. Sau prin imagini, fotografiate sau doar descrise de supraviețuitori, dar care fac cât toate fotografiile din lume, fiind încărcate de emoții, trăiri și simțiri care cu greu ar fi putut fi prinse de un aparat foto.
Iar pe lângă toate acestea, dacă nu mai presus de acestea, avem nevoie de profesori romi și români, dedicați și echilibrați, care au înțeles importanța istorică, socială și culturală a evenimentului și care își asumea responsabilitatea de a preda această lecție, intrând la clasă cu convingerea că astăzi este timpul să învățăm despre Holocaustul romilor!
