“Istoria romilor în manuale”, campanie specială dedicată Zilei Dezrobirii Romilor
De Ziua Dezrobirii Romilor am lansat o campanie specială – #IstoriaRomilor în #manuale – prin care urmărim să le oferim elevilor noștri, îndeosebi celor din programul #AdouaȘansă, posibilitatea de a afla cât mai multe informații despre sclavia romilor din România, informații care, de multe ori, nu se regăsesc și în manualele școlare.
Pe 20 februarie, în nouă dintre școlile în care derulăm programul #ADS, cadrele didactice au organizat lecții interactive dedicate zilei. Au vizionat “Adevărurile Ioanei”, film realizat de CNCR și inspirat din povestea Ioanei Rudăreasa, eroină romă care a luptat timp de 10 ani pentru libertatea sa și a copiilor ei. Unii dintre elevi au realizat colaje sau postere inspirate din materialele existente despre acest subiect.
“Deoarece în 20 februarie se comemorează dezrobirea romilor, am ținut să avem o activitate deosebită pe această temă, o lecție în care să ne amintim că pe teritoriul țărilor române populația de etnie romă a trăit înrobită jumătate de mileniu și că dezrobirea a durat 25 de ani. Dezrobirea a fost o componentă importantă a modernizării sociale a principatelor române fiind, practic, prima reformă socială a acestora. A fost o lecție frumoasă și interesantă, care a avut un impact emoțional în rândul cursanților. Voi folosi această lecție la orele de educație interculturală, aducând în lumină o filă din istorie care nu este îndeajuns de cunoscută. Este foarte important să eliminăm prejudecățile și discriminarea, să promovăm solidaritatea, respectul diversității și încrederea în sine. Trecutul nu-l putem schimba, dar putem face împreună lucruri mai bune și mai frumoase”, Cheia Iulia Claudia, profesor la liceul Tehnologic Vasile Netea din Deda, județul Mureș.
“Este important ca subiectul sclaviei romilor să fie cunoscut de cât mai multă lume. În această zi de 20 februarie, avem responsabilitatea de a ne aminti că romii au fost înrobiți în Țările Române dar și că au existat romi, femei și bărbați, care au luptat împotriva sclaviei. Este imporant să ne cunoaștem trecutul și să-l facem cunoscut generațiilor mai tinere pentru a putea construi un viitor mai bun” – Baci Tunde, profesor de geografie – istorie la Școala Gimnazială Beica de Jos, jud. Mureș.
“Am fost plăcut impresionată să văd cu cât interes și entuziasm au participat la această activitate, mai ales că majoritatea nu își cunoaște istoria. Nu știau că înaintașii lor au fost robi în Țările Române, nu cunoșteau semnificația zilei de 20 februarie. Având în vedere că în școala noastră studiază copii care, în proporție de 60-70% sunt de etnie romă, ne-am gândit că ar fi util să prezentăm această activitate și claselor de gimnaziu și chiar la clasa a IV-a, unde se studiază istorie. Consider că acești copii au nevoie să-și cunoască istoria, identitatea și să-și ia modele din propria lor istorie. Să înțeleagă că sunt valoroși, să învețe să se respecte, să acorde mai multă importanță lor și educației lor. Mulțumesc pentru asta partenerilor noștri de la REF România, pentru că datorită lor am reușit să susținem această activitate. Ne-au oferit materiale, filmulețe, la sugestia lor am susținut activitatea, pentru că, altfel, probabil că ar fi trecut neobservat așa cum s-a întâmplat și anii trecuți și ar fi fost păcat” -Cule Lăcrămioara, profesoară de istorie și directoarea școlii gimnaziale Scărișoara.
“Am fost surprins să aflu, împreună cu elevii, lucruri pe care nu le cunoșteam despre sclavia romilor. Nu am mai avut până acum astfel de activități în școală deoarece nu există un curs opțional despre cultura și istoria romilor. Este foarte important să ne cunoaștem trecutul, atât pentru a nu repeta tragediile acestuia, cât și pentru a împărtăși cu membrii comunității istorii, tradiții, culturi și valori ale romilor” – Saiuc Ilie, consilier școlar în proiectul “Construiește-ți propriul viitor prin educaţie”.
Derulăm programul #ADS în următoarele unități școlare:
- Liceul Tehnologic “Vasile Netea” din Deda, jud Mureș
- Școala Gimnazială Beica de Jos din jud. Mureș
- Școala Gimnazială nr.2 din Zărnești, jud. Brașov
- Școala Gimnazială Scărișoara din jud. Olt
- Școala Profesională “Hortensia Papadat Bengescu” Ivești, jud. Galați
- Școala Gimnazială nr.5 Săcele, jud. Brașov
- Școala Gimnazială Corabia, jud. Olt
- Școala
- Gimnazială Potcoava, jud. Olt
- Școala Gimnazială “Puiu Sever” din Ineu, jud. Bihor.
Programul #ADouaȘansă este parte a proiectelor “Construiește-ți propriul viitor prin educație” (cod MySMIS 146032) și “Azi învăț, mâine muncesc” (cod MySMIS 148454), cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.