Mai bine mai târziu decât niciodată | A Doua Șansă
TEXT: Anca Iosif. Editat de echipa de comunicare REF Romania | FOTO: Cătălin Georgescu
Andreea Slidac era în clasa a șaptea, chiar în ultimul semestru, când l-a întâlnit pe viitorul ei soț la Oțelu Roșu, oraș din județul Caraș-Severin. S-a îndrăgostit de el, așa că a abandonat școala. I-a devenit soție iar mai târziu mamă a doi copii, care astăzi au 14 și 12 ani.
Când s-a mutat în Beica de Jos, sat din județul Mureș – de unde era soțul ei – a înscris unul dintre copii la școală și s-a înscris și pe ea, la 27 de ani, în programul “A Doua Șansă” (ADS) din proiectul „Azi învăț, mâine muncesc”, implementat de REF Romania în această localitate.
De-atunci vine la școală cu un singur gând: să termine cele 10 clase. Plus că-i și place la școală. „Aici avem multe oportunități”, spune Andreea, referindu-se și la bursa de 1.800 lei pe care o primește o dată la șase luni – perioadă care echivalează cu un an de studiu în programul ADS.
Dar asta nu înseamnă că face asta pentru bani, „noi când o să gătăm, o să mergem cu diploma”, explică Andreea. „Atunci normal c-o să avem la ce lucru să mergem; dar altfel ai încercat să te angajezi cu șase clase undeva și a mers?”. Ea a încercat de multe ori să se angajeze, pe la diferite firme. „M-am dus și am băgat cereri”, spune ea, „dar prima întrebare este câte clase ai?”
Până să se reîntoarcă la școală, Andreea a îngrijit, pentru patru ani, o bătrână. „Dup-aia am lăsat-o, mă duc la școală în continuare, i-am zis, că-mi place; când venim ne distrăm, vorbim, la fel și la Reghin (n.e. la cursurile practice de la Liceul Tehnologic „Ioan Bojor” ).”
Soțul ei o susține. „I-am zis m-am înscris; eu mă duc la școală în continuare”, povestește Andreea. Și acum soțul o aduce de fiecare dată la școală și o așteaptă afară până termină cursurile, când nu lucrează.
„Adolescenta zăpăcită” din ea nu a dat importanță școlii la momentul potrivit, își amintește Andreea. Însă ea crede cu tărie că este mai bine mai târziu, cu tot sufletul, decât deloc. „Că mie-mi plăcea școala și-nainte – dar probabil nu au insistat părinții mei foarte tare.”
Acum, dacă trebuie să lipsească o dată de la școală, stă ca pe ace și îi vine să plângă. Așa a pățit la ultimul Paște, când s-a dus în vizite de familie și în marțea de după sărbători nu a putut ajunge la cursuri. „Le-am spus doamnelor că așa-mi pare de rău că nu ajung.”
Școala de șoferi, o șansă la care nu visa
La școala de șoferi s-a dus fără să fi băgat vreodată cheia în contact. S-a întâlnit cu instructorul la Kaufland Reghin, unde erau parcate multe mașini. A fost greu cu pornitul, în sensul în care Andreea nu avea curajul necesar chiar și pentru acest prim pas. Instructorul i-a arătat mașina, i-a explicat tot ce era nevoie. Parcă a mai liniștit-o un pic. „Prima oară mi s-au răsucit mâinile pe volan. Mi-am spus eu nu știu.”
Într-un final, chiar dacă Andreea nu este pasionată de mașini, s-a mai relaxat la volan și e recunoscătoare pentru șansa de a face cursurile acestea gratuit. S-a încăpățânat să nu-i dea cu piciorul acestei oportunități, probabil unice în viață. „(n.e. La teorie), când m-a dus domnul polițist în sală, deja mi s-au tăiat picioarele. De-aici încolo cum fac? Eu așteptam ca pe telefon să mai pot face din ele, sau să dau de la început și nu mergea.” „Când o să fii pregătită, atunci o să vii și ai să faci și o să fie bine”, i-a spus polițistul. Plus că o motivează gândul de a fi independentă, să nu mai depindă de soțul ei. „Dacă o să mă duc să mă angajez, cu sau fără el, o să am nevoie de mașină.”
Dublă specializare de bucătar-ospătar
La practică preferă cursurile de ospătar pentru că îi place să lucreaze cu oamenii. Ai posibilitatea, susține ea, să vorbești cu ei, să-i observi. Îi place mult și la bucătărie. Rețetele și le scrie pe toate pe un caiet și are deja experiență de gătit și hrănit 20 de persoane, de pe vremea când a fost nevoită să-i țină locul unei mătuși la o fabrică din Sibiu.
Cu alte cuvinte, crede că meseria asta de bucătar-ospătar e un drum pe care o poate lua cu ușurință. „E o muncă complicată, că ai ore lungi – dar, la un moment dat, vin și satisfacțiile; se câștigă, în timp, și bine.”
Cu copiii ei spune că e încearcă mereu să le fie și mamă, și prietenă. La școală îi roagă pe colegi să nu-i mai spună „doamna”, că nu-i place. Se camuflează printre tineri și-i și place foarte mult. Acasă, dacă nu știe la o materie, sau are un referat de făcut, cere ajutorul copiilor, „și ei m-ajută”.
Când vine vorba despre viitorul ei, Andreea nu se vede plecând din țară pentru că îi are pe cei doi copii, „și e foarte greu dacă pleci de lângă ei”, mai ales în perioada asta importantă în care ei devin adolescenți. „Mi-e frică deja pentru că și eu am fost ca ei și-mi vin toate înapoi”, spune Andreea, „plus că una e să-i lași cu unul și cu altul, alta e să fii tu lângă ei.” Dacă pleci, crede ea, „se rup toate lucrurile pe care le-ai construit în bine.” „Atunci prefer să stau.”
Andreea Slidac este beneficiara a doua proiecte care se derulează concomitent în Școala din Beica de Jos, județul Mureș.
- „Azi învăț, mâine muncesc”, cod MySMIS 148454, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman
- SHAPYR – Shaping Academic Employment Skills for Young Roma, finanțat de Fundațiile Velux
„Prin această dublă abordare, am urmărit să le oferim tinerilor NEETs care s-au înscris în programul „A Doua Șansă” ocazia de a beneficia de o serie de servicii care să-i ajute în procesul de intrare pe piața muncii calificată. Pe de o parte, am reușit să-i ajutăm pe tinerii implicați să-și termine anumite cicluri de studii, să le facilităm accesul pe piața muncii, dar să ne asigurăm că sunt și pregătiți pentru aceasta prin acomodarea cu instrumente de lucru specifice angajabilității – CV-uri, scrisori de intenție. Cursurile de șofat au fost un bonus pentru cei mai implicați și motivați, iar următoarea activitate pe care ne-o propunem în beneficiul acestora este un târg de joburi în care angajatorii să vină direct în comunitate pentru recrutare” – Cristina Grigore, coordonator proiect SHAPYR.
