“Orice genocid este la început un genocid al cuvintelor” | 2 august – Samudaripen | Holocaustul împotriva romilor
Un text semnat de doctorul în istorie Valentin Negoi, realizatorul proiectului RomStoria și cadru didactic în preunivesitar
,,Orice genocid este la început un genocid al cuvintelor”.[1] Despre Holocaustul romilor se discută foarte puțin în mediul preuniversitar și universitar din România, iar acest fapt impardonabil a condus, din păcate, la negarea sau la bagatelizarea de către mulți adulți neinformați a acestei pete negre a istoriei umanității.
O zi importantă din istoria acestui popor fără granițe – romii – pe care nu ar trebui să o uităm niciodată, este noaptea de 2 spre 3 august 1944. Atunci, aproximativ 3.000 de bărbați, femei și copii au fost uciși.
Ar trebui să știți că romii omorâți în acea seară de 2 august au mai fost la un pas de fi uciși, însă au reușit să lupte pentru supraviețuirea lor. Conform unor surse, pe 15 mai 1942, în lagărul de concentrare de la Auschwitz – Birkenau, secțiunea BII, romii au fost informați de către rețeaua de rezistență din interiorul lagărului că naziștii plănuiesc să extermine toți romii din lagăr în ziua ce avea să vină. Astfel, bărbații romi, femeile și copiii au adunat pietre și unelte improvizate și au opus rezistență. Naziștii, temându-se că o rebeliune s-ar putea răspândi și în alte părți ale lagărului, au renunțat la decizia de a-i omorî, iar spre sfârșitul lunii mai, majoritatea prizonierilor romi au fost transferați în alte lagăre. Această revoltă nu i-a salvat pe romi de la pieire, doar a amânat inevitabilul!
,,Adio, Auschwitz. La vremea aceea lucram în lagărul țiganilor, ai cărui foști prizonieri fuseseră exterminați”[2]
Ziua de 2 august a fost declarată Ziua Europeană de Comemorare a Genocidului Romilor prin rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015. În România, prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan național ca ,,Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen”.
De ce este nevoie să învățăm despre Holocaustul romilor?
Când aud de Holocaust, cea mai mare parte dintre români se gândesc la procesul de exterminare al poporului evreu[3] din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, puțini fiind cei care știu sau acceptă faptul că în prima jumătate a secolului XX (1901-1950) au fost luate măsuri rasiale în Europa și împotriva romilor.[4] În plus, nu trebuie să limităm exterminarea romilor doar la perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Este important ca atunci când ne gândim la Holocaust să luăm în considerare atât perioada de dinaintea începerii războiului, cât și perioada de după, mai ales pentru cei care au supraviețuit ororilor din lagăre.[5]
De ce este important să învețe copiii noștri și despre Holocaustul romilor? Pentru că în România romii sunt cel mai discriminat grup etnic. Conform unui studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE din 2019, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, cu aproximativ șase milioane de locuitori în UE. Aproximativ jumătate dintre aceștia s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții.
Și totuși, ce învață un copil de clasa a VII-a la orele de istorie despre ,,Holocaustul romilor”? Din păcate, în urma lecturării a celor trei manuale de istorie acreditate de minister prin OM nr. 3393/28.02.2017 (editura ArtKlett; Editua CD PRESS, Editura Aramis) observăm că informațiile despre Holocaustul romilor sunt menționate superficial, fără a oferi elevilor date concrete privind cauzele, desfășurarea și consecințele acestui fenomen. Nici unul dintre aceste manuale nu oferă elevului o descriere exactă a suferinței pe care romii au trăit-o ca urmare a exacerbării rasismului în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cunoscând mai multe despre istoria romilor, copiii noștrii – care vor fi adulții de mâine – vor judeca mai puțin? Cine știe… Datoria noastră este să să-i informăm și să-i ajutăm să înțeleagă consecințele și efectele unor decizii și fapte istorice care marchează evoluția rasei umane.
Conform studiilor, 7 din 10 români nu au încredere în romi. Acest nivel ridicat de neîncredere este produsul percepției și prejudecăților față de romi, „fiind de asemenea un inhibitor social major în stimularea interacțiunii majoritate – minoritate. Neîncrederea subminează major toate încercările de reconstrucție socială a relației dintre majoritari și minoritari. Prejudecățile și stereotipurile sunt cele care modelează percepția în absența unei construcții de interacțiune și cunoaștere reciprocă. Refacerea încrederii este singura cale pentru a putea gestiona schimbarea și acceptarea reciprocă”.[6]
Modul în care au fost tratați evreii în perioada celei de-a doua Conflagrații Mondiale nu este identic cu metodele care au fost aplicate împotriva romilor. Există multe similitudini dar și multe diferențe. De aceea romii și-au desemnat în cuvinte proprii tragedia prin care au trecut: Porajmos sau Samudaripen, cuvinte care pot fi traduse prin ,,ucidere”. Ca alternativă la Holocaust, evreii la rândul lor mai folosesc Shoah, pe care îl putem traduce prin ,,calamitate, catastrofă”.[7]
Mișcarea antiromă din Germania lui Hitler
Persecuţia romilor de-a lungul secolelor a culminat cu Genocidul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[8] Consideraţi rasă inferioară, romii au fost arestaţi şi omorâţi în Reich-ul german, în teritoriile ocupate, dar și de către aliații lui.[9]
Persecuția sistematică împotriva romilor a început în anul 1933 când, la 14 iulie, nazisții au adoptat Legea pentru prevenirea descendenților de boli ereditare. Această lege a permis sterilizarea forțată a peste 400.000 de oameni, din care făceau parte persoane cu dizabilități sau indivizi care nu corespundeau rasial, așa cum erau romii și evreii. După ce au fost sterilizați aceștia au fost apoi eutanasiați.[10]
Această lege a produs efecte mult timp împotriva romilor. De exemplu, cu câteva săptămâni înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Germania – în iulie 1936 – 600 de romi din Berlin au fost arestați și închiși într-un lagăr creat special pentru ei lângă oraș. Unii au fost executați însă cei mai mulți au fost sterilizați și puși la muncă forțată în industria de armament.[11]
Romii au fost considerați periculoși în Germania din motive rasiale și sociale. Modul lor de viață, nomad sau seminomad, a făcut să fie asociați cu vagabontajul și cu refuzul de a munci – aceste două lucruri fiind aspru pedepsite în interiorul statului nazist. În 1936 printr-un ordin special al Ministerului de Interne romii trebuiau încarcerați în lagăre, în regim semideschis, la marginea marilor orașe.[12] Astfel, încă din 1938, din ordinul biroului central al poliției criminale a Reichului, 700 de romi germani au fost deportați în patru lagăre de concentrare. Un an mai târziu, 3.000 de romi germani şi austrieci au fost și ei deportaţi în lagărele de concentrare de la Dachau, Mauthausen, Ravensbruck şi Buchenwald.[13]
Pentru ideologii naziști care au împărțit lumea în rase inferioare, cum erau considerați evreii sau slavii, și rase superioare, germanii, danezii, norvegienii adică cei din rasa ariană, romii erau o problemă. Ei nu puteau fi încadrați nici în rasele inferioare dar nici în cele superioare. Poate vă întrebați de ce. Răspunsul e simplu: Romii proveneau din India, țară care era considerată leagănul arienilor. Însă, deși romii aveau o origine sănătoasă, de-a lungul timpului ei s-au amestecat cu alte rase inferioare, adică sau metisat.[14] De aici și dilema inițială a naziștilor.
Pe 8 decembrie 1938 Himmler, comandantul forțelor paramilitare SS (Schutzstaffel), a intervenit decisiv asupra subiectului, prin intermediul unui decret prin care s-a pronunțat pentru stabilirea unei ,,soluții finale la problema țigănească”. Din acest moment, romii au fost incluși oficial în decretele de epurare etnică.[15] Acest lucru nu a împiedicat-o pe soția lui Himmler, antisemită convinsă, ca atunci când a ajuns în România, pentru a vizita o comunitate de etnici germani, să petreacă de minune pe ,,muzică țigănească”.[16]
„(…) 1. Experienţa dobândită în lupta dusă până în prezent contra flagelului ţigănesc şi informaţiile cercetărilor biorasiale ne determină să rezolvăm logic problema ţiganilor, ţinând cont de natura rasei lor. Experienţa arată, totodată, că metisaţii îşi asumă cea mare parte din criminalitatea atribuită ţiganilor. Mai mult, tentativele de sedentarizare a ţiganilor au eşuat, mai ales cu ţiganii de origine, datorită instinctului nomad profund al celor în discuţie. Când ne ocupăm de problema lor, este, deci, necesar să-i analizăm – separat – pe ţiganii etnic puri şi pe cei metisaţi. 2. Pentru a ne atinge obiectivul, trebuie mai întâi să determinăm afilierea rasială a fiecărui ţigan care trăieşte şi este nomad, în maniera ţigănească, în Reich-ul german”[17]
Dr. Robert Ritter, medic la Universitatea din Tübingen, a fost una dintre figurile importante printre promotorii ideologiei nazite. Specialist în biologia criminală, el considera că comportamentul criminal al individului este determinat genetic. În 1936, Ritter a devenit directorul Centrului de Cercetare pentru Igienă Rasială și Biologie Demografică din Ministerul Sănătății și a început un studiu rasial asupra romilor. La încheierea studiului său, Ritter a afirmat că, deși genetic își aveau originea în India și, prin urmare, erau arieni, migrația lor de-a lungul secolelor i-a determinat să se combine cu alte popoare și să aibă în momentul acela un sânge contaminat. Ritter considera că aproximativ 90 % dintre romii germani aveau sânge amestecat și, prin urmare, erau purtători de sânge „degenerat” ceea ce îi predispunea la comportamente criminale, de aceea toți romii metisați trebuiau sterilizați forțat. În ceea ce privește proporția de 10% a romilor puri, aceștia trebuiau studiați în continuare. În practică, s-a făcut puțină distincție între așa-numiții romi cu sânge pur și cei cu sânge amestecat ai lui Ritter. Toți au devenit supuși aceleași politicii naziste de persecuție și, mai târziu, de ucidere în masă.[18]
Robert Ritter | Sursa: reddit.com
Sub coordonarea lui Robert Ritter, romii au început să fie studiați din perspectivă rasială. Unii au fost declarați ,,țigani puri” (cu cărți de identitate speciale, maro). Alții ,,de rasă țigănească amestecată” (cu cărți de identitate maro cu dungă albă) iar un alt grup a fost identificat ca fiind unul de nomazi care nu aveau sânge “țigănesc” (cărți de identitate gri).[19]
Din martie 1939, romilor li s-a interzis să călătorească în grupuri și să se căsătorească cu cetățenii germani. Copiii romi nu mai aveau voie să învețe alături de copiii germani din cauza faptului că se credea că aceștia sunt predispuși la săvârșirea de infracțiuni și astfel îi pot pune în pericol pe Hitlerjugend (viitorii membrii ai tineretului Hitlerist).[20]
Reinhard Heydrich, șeful serviciului de securitate nazist și guvernator pentru Boemia și Moravia, și-a ,,asumat” să rezolve problema țigănească ca problema evreiască în Germania. În octombrie 1941, Heydrich nota că plănuiește să-i evacueze pe toți romii care locuiau în Boemia și Moravia. În primăvara lui 1942, el a dat ordin ca pe buletinele de identitate ale romilor să se treacă litera Z… de la Zigeuner termenul german pentru țigan[21].
Planul de ucidere sistematică a romilor începe în vara lui 1941, în urma demarării planului Barbarosa, lansat de Germania contra URSS. Romii au devenit ținte ale germanilor fiind considerați „aliaţi” şi „spioni” ai „bolşevismului evreu”. Astfel, mii de romi au căzut victimele executărilor masive organizate de către grupele de intervenţie militare germane.[22]
Viața în lagăr
În Polonia, romii au fost închiși la început în „lagăre de tranzit„ apoi li s-a repartizat un loc de „deportare finală”. Ghetoul evreiesc de la Łódz a fost transformat în ,,lagăr țigănesc”. Între noiembrie 1941, 5 transporturi cu 5.007 de romi din Austria au ajuns în ghetoul de la Lodz. În scurt timp, lipsa hranei și a spațiului – romii erau nevoiți să doarmă pe jos, sub cerul liber – au dus la apariția tifosului.[23] 4.600 de romi bolnavi de tifos au fost uciși în camioanele de gazare. La 10 săptămâni după sosirea romilor la Łódz, toți romii care au fost aduși aici erau deja morți; 4.400 dintre ei au fost îngropați în gropi comune nemarcate în pădurile de lângă Chełmno.[24]
Conform lui Robert Gerwarth, înainte ca evreii să fie trimiși la moarte, spre centrul de exterminare au fost trimiși romii, care au fost afectați de epidemia de tifos.[25]
Pe 16 decembrie 1942, Heinrich Himmler a dat ordin ca toţi romii care mai trăiau pe teritoriul „Reich-ului german” să fie deportaţi la Auschwitz, în aşa – zisul ”lagăr familial al ţiganilor de la Auschwitz”. Au fost deportați peste 20.000 de romi – înghesuiţi în 32 de barăci de lemn – ridicate iniţial pentru 52 de cai. Romii au beneficiat, cel puțin inițial, de unele drepturi suplimentare în raport cu evreii, fiind lăsați să locuiască împreună cu familiile. Au fost scutiți de muncă și au putut să poarte hainele cu care au intrat în lagăr.[26] Eddy de Wind susținea că:
,,țiganii primeau mai multă pâine decât ceilalți și cumpărau cu ea cârnați și cartofi, strecurați în lagăr de prizonierii obișnuiți,…cântau și dansau toată ziua, iar deținuții căscau ochii la garduri, până erau bătuți de paznici”. [27]
La scurt timp, același Eddy de Wind observa că:
,,cu țiganii, lucrurile stăteau la fel ca și cu evreii. Deși formau un grup mult mai mic și aveau în diferitele țări ale Europei o poziție socială mai puțin importantă decât cea a evreilor, în Birkenau tot la furnal ajungeau. În plus, prezența lor în lagăre demonstra că persecutarea evreilor nu era în esență o ,,luptă anticapitalistă împotriva plutocrației mondiale evreiești ci o problemă rasială.”[28]
La fel ca și în cazul evreilor, și romii soldați, decorați pentru curajul lor, au fost uciși la Auschwitz. Au fost și romi care au căzut pradă farmecului nazist, aderând la ideile partidului. Rudol Höss, comandantul Auschwitz-ului între 1940-1943 consema în jurnalul său despre romi următoarele:
,,Au fost arestați mai mulți soldați aflați pe front, în pofida decorațiilor și rănilor, doar pentru că tatăl, mama sau bunicul fusese țigan sau metiș. Printre ei se număra inclusiv un vechi membru de partid, al cărui bunic țigan se stabilise la Leipzing. El însuși avea o afacere prosperă în Leipzing și fusese decorat nu o dată în timpul Primului Război Mondial.”[29]
Cu o concluzie, menționez faptul că germanii au încercat să-și impună politica de epurare etnică în toate statele pe care le-a ocupat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Forțate sau de bună voie – cum a fost cazul Românie – fiecare țară prietenă a nazisților a luat măsuri extreme împotiva romilor, ceea ce a condus în cele din urmă la moartea a peste 500.000 de persoane.
[1] Ovidiu Raețchi, Istoria Holocaustului. Desființarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuția lui Eichmann, Editura Litera, București, 2022.
[2] Gisella Per, Am fost doctoriță la Auschwitz, Editura Omnium, București, 2022, p. 122.
[3] Florinele Giurgea, Deportarea romilor sub regimul Ion Antonescu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2022, p. 27.
[4] Felix B. Chang, Sunnie T. Rucker-Chang, Roma Rights and Civil Rights. A transatlantic Comparison, Cambridge University Press, Cmbridge, 2020, p. 33
[5] Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews, Yale University Press, New Haven, 2003.
[6]https://romania.europalibera.org/a/sondaj-ires-7-din-10-rom%C3%A2ni-nu-au-%C3%AEncredere-%C3%AEn-romi/30707320.html
[7] Ioan Valentin Negoi, Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2023, p. 48.
[8] Persoana care a emis teoria conform căreia există o cauză între sclavia romilor și Samudaripen este Vasile Ionescu. Conform acestuia ,,statul trebuie să-și recunoască vinovăția istorică a propriilor politici publice de la sclavie până la deportarea în Transnistria”. Florinela Giurgea, op.cit. p. 30 apud. Vasile Ionescu.
[9] Pentru o perspectivă mai largă asupra genocidului împotriva romilor a se vedea Anton Weiss-Wendt, The Nazi Genocide of the Roma. Reassessment and Commemoration, Berghahn Books, Oxford, 2013.
[10] Mariu Turda, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944, Editura Cuvântul, București, 2008, p. 50.
[11] Ovidiu Raețchi, Istoria Holocaustului. Desființarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuția lui Eichmann, Editura Litera, București, 2022, p. 149-150.
[12] Ibidem.
[13] https://rm.coe.int/holocaustul-fise-de-informare-despre-istoria-romilor/16808b1ab5
[14] Donald Kenrick, The Gypsies during the Second World War 3. The Final Chapter, University of Hertfordshire Press, Hatfield, 2006, p. XV.
[15] János Bársony, Ágnes Daróczi, The fate of the Roma During the Holocaust, Idebate PRESS, Brussels, 2008, p. 14.
[16] Ovidiu Raețchi, op.cit. p. 393.
[17] Extras din Decretul semnat de Reichsfuhrerul SS şi şeful poliţiei germane, în cadrul Ministerului de Interne, Heinrich Himmler, la 8 decembrie 1938. În https://rm.coe.int/holocaustul-fise-de-informare-despre-istoria-romilor/16808b1ab5
[18] https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/persecution-of-roma-gypsies-in-prewar-germany-1933-1939?series=19.
[19] Florinele Giurgea, op.cit. p. 107.
[20] Mai multe despre copiii în armata nazistă a se vedea Wilhelm Gehlen si Don Gregory, Copii în armata nazistă, Editura Meteor Press, București, 2017.
[21] Robert Gerwarth, Călăul lui Hitler. Viața lui Heydrich, Editura Corint, București, 2014, p. 433-434.
[22] Ovidiu Raețchi, op.cit. p. 294.
[23] https://rm.coe.int/holocaustul-fise-de-informare-despre-istoria-romilor/16808b1ab5
[24] https://www.romasintigenocide.eu/en/home/d-e/d2e
[25] Ovidiu Raețchi, op.cit. p. 396.
[26] Ibidem, p. 549.
[27] Ibidem.
[28] Ibidem.
[29] Ottmar Trașcă (editor), Comandant la Auschwitz. Autobiografia lui Rudolf Höss, Editura Omnium, București, 2022, p. 133.
