Donează

„A Doua Șansă” în pandemie

Terez Beldean are 37 de ani şi este în clasa a III-a. Abia la această vârstă, ea a învaţat literele şi a descoperit cum se compun  cuvintele. Înainte de închiderea școlilor din cauza pandemiei, Terez mergea la şcoală împreună cu mama şi sora ei. Cele două urmează și ele programul A Doua Șansă implementat de Roma Education Fund Romania – prin proiectul
„Educație formală și non-formală pentru dezvoltare durabilă în regiunea Centru” (cod MySmis 2014: 106443), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 –  în școala gimnazială din Ernei, județul Mureș. Doamnele sunt în clasa a V-a.

Povestea Terezei nu diferă cu mult de narațiunile altor cetățeni români care, la o vârstă înaintată, încă nu ştiu să scrie şi să citească. Principalul motiv pentru care ea nu a reuși să finalizeze cursurile „la timpul lor” este, ca în alte zeci de mii de cazuri, sărăcia sau „neajunsurile”. Fiind cea mai mare dintre frați, Terez a fost nevoită să stea acasă cu frații ei mai mici în timp ce părinții lor mergeau să lucreze cu ziua pentru a le asigura un trai mai bun.

Acum Terez este la rândul ei mamă. Are doi băieți. Unul are 18 ani și a terminat doar opt clase. Cel mai mic are 13 ani și este la gimnaziu. Cât școala a fost dechisă, Terez și fiul ei au mers împreună la școală. Băieții
sunt mândrii de mama lor şi o susţin în ceea ce şi-a propus.

“Copiii râdeau şi ne întrebau ce facem la şcoală, iar noi le spuneam că vrem să învăţăm să scriem şi să citim” afirma Terez.

Terez și sora ei

Terez este “ o elevă foarte ambiţioasă, foarte ordonată și care scrie extraodinar de frumos”, o descrie învățătoarea ei.

Îşi doreşte să termine studiile, să ia bacalaureatul şi chiar să meargă la o facultate pentru a-şi găsi un loc de muncă stabil. Îi place foarte mult să meargă la şcoală. Materiile ei preferate sunt limba română şi matematica, însă de aproape un an nu s-a mai putut bucura de lecțiile predate în sala de clasă. A primit fișe de lucru acasă de la doamna învățătoare și a lucrat pe ele.

“Dacă aş fi făcut şcoala la timp mi-aş fi dorit să devin poliţistă” – Terez, Copiilor ei le-ar fi plăcut să devină medici. Soţul ei are 4 clase. El o suţine  să meargă la şcoală, acesta este fericit că vrea să înveţe. Deşi în perioada pandemiei i-a fost şi îi este greu, Terez îşi doreşte să meargă din nou la şcoală prin proiectul “A doua șansă” implementat de fundaţia REF.

Rămâi conectat

Fondatorii inițiali

Banca Mondială

O instituție financiară internațională care oferă împrumuturi și granturi guvernelor țărilor cu venituri mici și medii în scopul urmăririi proiectelor de capital.
Banca Mondială

Open Society Foundations

Sprijină financiar grupurile societății civile din întreaga lume, cu scopul declarat de a promova justiția, educația, sănătatea publică și mass-media independentă.
Open Society Foundations