Donează

Evenimente

Dreptul la Educație al copiilor romi, inalienabil doar în teorie

Și, pentru că astăzi – 10 decembrie – celebrăm Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, am discutat cu trei experţi ai fundaţiei Roma Education Fund Romania, care sunt şi cadre didactice rome,

Mediere și mentorat pentru comunitățile de romi și autoritățile locale | Workshop, Plovdiv, Bulgaria

Atelierul a avut loc în perioada 16-19 noiembrie 2021 și s-a derulat în cadrul proiectului European Cooperation for Roma Inclusion | ECRI, finanțat de  Erasmus + Youth and Sports Programme. La training au fost prezenți reprezentați ai autorităților locale franceze care lucrează cu comunități de romi emigranți din țările din sud-estul Europei, dar si reprezentați [Citește mai mult]

Termenul limită pentru înscrierea în Programul de Burse REF a fost prelungit până pe 31 octombrie

Noul termen este valabil pentru toate programele de burse oferite de Roma Education Fund: RMUSP | RHSP | RISP | LHP Pentru anul universitar 2021-2022, doar studenții care au beneficiat de bursă anul trecut și își continuă studiile pe același nivel academic (licență, master, doctorat) sunt eligibili să se înscrie în programele de burse REF [Citește mai mult]

REF Romania, parte din Roma Sounding Board | Banca Mondială

Banca Mondială a făcut publice, pe 28 septembrie 2021, cele 18 organizații ale societății civile (OSC) din România care formează Grupul de Dialog și Cooperare pentru Incluziunea Romilor (Roma Sounding Board). Grupul reprezintă o rețea de organizații selectate în mod competitiv și cu experiență în incluziunea socială și economică a romilor. REF Romania continuă colaborarea [Citește mai mult]

Am deschis Sistemul de Înscriere în Programele de Burse REF

Termene limită pentru înscriere – 20 octombrie 2021 pentru programele RMUSP | RHSP | LHP și 23 octombrie 2021 pentru programul RISP Pentru anul universitar 2021-2022, doar studenții care au beneficiat de bursă anul trecut și își continuă studiile pe același nivel academic (licență, master, doctorat) sunt eligibili să se înscrie în programele de burse [Citește mai mult]

Interviu – Un an la catedră pentru Andreea, beneficiară a Programului de Burse în Pedagogie

Maria Andreea Marin este absolventă a Liceului Pedagogic “Matei Basarab” din Slobozia. Andreea este educatoare la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Fetești, județul Ialomița. Ea este unul dintre cei 99 de beneficiari ai  Programului de Burse în Pedagogie finanțat de Fundațiile Velux și REF. Prin acest proiect început încă 2016, cele două fundații doresc să ajute [Citește mai mult]

Povești SHAPYR, program de burse pentru elevii VET*

Andrei are 18 ani și este din comuna Sohatu, jud. Călărași. A terminat școala de ospătari iar acum este elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic “Cezar Nicolau”, din Brănești, specializarea agricultură ecologică. Andrei este unul dintre cei 55 de tineri care beneficiază de programul de burse 𝗦𝗛𝗔𝗣𝗬𝗥 – 𝘋𝘦𝘻𝘷𝘰𝘭𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘦𝘯ț𝘦 𝘢𝘤𝘢𝘥𝘦𝘮𝘪𝘤𝘦 ș𝘪 [Citește mai mult]

VIDEO – Pregătim cadre didactice | Programul de burse în pedagogie

Începând cu 2016, fundațiile #Velux și #REF au sprijinit 99 de tineri din mai multe licee pedagogice din țară să-și finalizeze studiile. De-a lungul anilor, tinerii au beneficiat de sprijin financiar dar și de sute de ore de mentorat și de tutorat, de evenimente și de activități menite să-i ajute să se dezvoltate profesional și [Citește mai mult]

Programele de Burse REF 2021 – 2022 | Actualizare

Dragilor, Ne face plăcere să vă anunțăm că în luna august vom lansa Programele de Burse REF. Menționăm faptul că Programele de Burse REF trec printr-un proces de schimbare, așa că vă rugăm să acordați o atenție deosebită regulilor de înscriere și modificărilor operate pentru anul academic 2021-2022. Începând cu anul universitar 2021-2022, Programele de [Citește mai mult]

Incursiune în lumea vinului pentru tinerii din proiectul SHAPYR

Fundația Roma Education Fund Romania a organizat pe 16 iunie 2021 un atelier special cu elevii din proiectul SHAPYR – Dezvoltarea de competențe academice și de ocupare pentru tinerii romi, cofinanțat de Fundația VELUX, tineri care învață la Liceul Tehnologic “Cezar Nicolau” din Brănești, jud. Ilfov. Timp de două ceasuri, tinerii au descoperit fascinanta lume a vinului alături de [Citește mai mult]

Rămâi conectat

Fondatorii inițiali

Banca Mondială

O instituție financiară internațională care oferă împrumuturi și granturi guvernelor țărilor cu venituri mici și medii în scopul urmăririi proiectelor de capital.
Banca Mondială

Open Society Foundations

Sprijină financiar grupurile societății civile din întreaga lume, cu scopul declarat de a promova justiția, educația, sănătatea publică și mass-media independentă.
Open Society Foundations