Donează

Subvenții pentru mini-proiecte în școlile din Mureș

Posted on iulie 22, 2020 by Claudia Craiu

În anul școlar 2019-2020, Fundația Roma Education Fund Romania a acordat 50 de subvenții cadrelor didactice din proiectul Educație formală și non-formală pentru dezvoltare durabilă în regiunea Centru, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.  Această măsură de sprijin a fost alocată doar cadrelor didactice care au depus mini-proiecte și care au respectat criteriile de selecție.

“Mini-proiectele care au primit sprijin financiar pentru implementare au inclus activități prin care cadrele didactice au pus în aplicare competențele obținute în cadrul programelor de formare susținute, încă de la începutul proiectului, de specialiștii REF Romania. În funcție de câteva criterii foarte clare de evaluare – relevanța, eficacitatea, sustenabilitate, posibilitatea de a replica mini-proiectele – cele 50 de subvenții au fost utilizate pentru achiziționarea de materiale didactice, rechizite, jocuri interactive și educaționale, cărți, materiale necesare pentru diferite activități dedicate unor zile speciale, ca Ziua Copilului, Școala Altfel etc.”, explică Alexandru Zamfir, expert în măsuri de sprijin.

La Școala Gimnazială din Deaj, cu structurile sale din comunitățile Ceuaș și Hărănglab, 21 de cadrele didactice au obținut subvenții pentru implementarea unor mini-proiecte prin care au organizat expoziții de desene, concursuri sportive, cursuri de gătit, activități surpriză pentru elevi.  Una dintre aceste cadre didactice este educatoarea Gizella Loghin. Ea a organizat un concurs de desen cu copilașii din clasa ei de la Grădinița Ceuaș. Doamna educatoare a achiziționat din subvenție materiale și rechizite pentru competiție. A oferit aceste materiale copiilor iar aceștia, alături de părinți și bunici, și-au desenat acasă lucrările. La final, Gizella a organizat o expoziție pe holurile grădiniței.

Bocskai Emőke, profesor în învățământul primar la Școala Gimnazială „Teleki – Domokos” din Gornești, a achiziționat pentru clasa sa un aparat de laminat hârtie „extrem de folositor, mai ales în condițiile actuale în care pe holurile școlii s-a intervenit în repetate rânduri cu dezinfectanți sub formă de pulverizatori care pot afecta planșele”, mărturisește Emőke. Pe lângă aparatul de laminat hârtie, au fost achiziționate și materiale pentru desen și pictură care au fost folosite în cadrul unui workshop. „Activitatea a avut menirea de a motiva și dezvolta creativitatea, spiritul de creație, simțul estetic al elevilor, precum și reducerea stresului aducând o alinare și un sentiment de reușită, succes personal prin expoziția de lucrări și evaluările ei prin comentarii în mediul online.

Alte materiale care au fost achiziționate de către cadrele didactice din școlile care fac parte din program și care s-au înscris cu mini-proiecte: dicționare, cărți de povești, caiete, truse de geometrie, jocuri educative de tip „board games” (Dixit, Story cubes, Activity junior etc.), materiale destinate activităților sportive sau materiale pentru amenajarea curților interioare ale grădinițelor.

În anul școlar 2020-2021 alte 50 de subvenții vor fi acordate cadrelor didactice care vor depune mini-proiecte. Sesiunea de înscriere va începe în luna septembrie 2020.

Proiectul „Educație formală și non-formală pentru dezvoltare durabilă în regiunea Centru” (cod MySmis 2014: 106443) este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Se desfășoară în perioada 11 aprilie 2018 – 10 aprilie 2021. Prin acest proiect, Fundația REF Romania oferă servicii educaționale de calitate unui număr de 820 de copii din 7 școli din România de la nivelul regiunii de dezvoltare Centru.

Am început înscrierile pentru bursele Roma Education Fund 2020-2021

Posted on mai 12, 2020 by Claudia Craiu

Programul de Burse Roma Education Fund (REF SP) anunță deschiderea ciclului anual de burse pentru Programul de Burse Universitare “Roma Memorial” (RMUSP), pentru anul universitar 2020-2021.

Programul de Burse REF în anul universitar 2020-2021 are o serie de elemente noi încorporate în schema de burse RMUSP și în procesul de aplicare. 

Vă rugăm să citiți cu atenție Ghidul de Aplicare și să completați Formularul de Aplicare Online corespunzător.  
Așteptăm cu drag aplicațiile voastre!

GHIDUL DE APLICARE

Pentru informații adiționale sau nelămuriri:
Coordonator Național RMUSP
Amalia Florea
aflorea@romaeducationfund.org
021.2000.600/078.433.9880
 

Ghidul de aplicare

Webinar „ABC-ul Emoțiilor”, cu Vasile Brașovanu

Posted on aprilie 28, 2020 by Claudia Craiu

Fie că vorbim de bullying, oboseală, tristețe accentuată sau hiperactivitate, mare parte din aceste comportamente își au cauzele în nevoi emoționale neîmplinite. Făcând însă apel la blândețe cât și la setarea unor limite sănătoase putem dezvolta un mediu online securizant care să fie potrivit explorării și învățării.

Vasile Brașovanu propune un webinar dedicat învățătorilor și profesorilor dornici de a putea folosi descoperirile din zona neuroștiințelor și jocurile de animație în favoarea lor, pentru a facilita învățarea online și a-i aduce pe toți copiii mai aproape de dezvoltarea potențialului lor.

Completeză formularul din josul paginii pentru a te înscrie! Locurile sunt limitate.

Termenul limită pentru înscriere 05 mai, ora 17.00

Când? 6 mai. De la ora 16.00 la ora 17.00. Unde? Pe Zoom. Participanții vor primi în timp util un link de conectare.

În cadrul atelierului online se va discuta despre:

Vasile este absolvent de liceu pedagogic iar mai apoi al Facultății de Filosofie și Științe Social-politice a Universității Alexandru Ioan Cuza Iași și a masterului de Jurnalism și  comunicare politică din cadrul Universității București.

Educație online alături de Roma Education Fund România
Vasile Brașovanu are o experiență de 9 ani în lucrul cu tinerii, copiii, profesorii și părinții, colaborând atât cu ONG-uri (Teach for Romania, Salvați Copiii România, Asociația Techsoup, Roma Education Fund România) cât și cu instituții de învățământ (școli publice, Universitatea București).


Timp de doi ani  a fost  învățător cu sprijinul programului Teach for Romania, iar alți doi ani s-a ocupat de pregătirea academică a unui grup de copii în cadrul Fundației Seeding Knowledge.

Activez în educație pentru că am convingerea că doar așa putem să ne dezvoltăm întregul potențial și să creștem în mod durabil comunitățile în care trăim. O zonă aparte în munca mea o reprezintă implicarea în reducerea inechităților în sistemul public de învățământ și creșterea accesului la educație de calitate pentru toți copiii.

În prezent dezvolt programe de training atât pentru cadre didactice cât și pentru părinți în întreaga țară și ofer mentorat directorilor de școli implicați în programul Edu Networks.


Webinarul “ABC-ul Emoțiilor” este dedicat nu doar profesorilor din proiectele noastre finanțate prin POCU – “Împreună pentru o viață mai bună“, “Competență, inovare și profesionalism în educație“, “Educație formală și non-formală pentru dezvoltare durabilă în regiunea Centru” – ci tuturor cadrelor didactice interesate de acest subiect.

    Angajăm – EXPERT EDUCAȚIE TIMPURIE

    Posted on septembrie 4, 2018 by Claudia Craiu

    Descrierea organizaţiei

    Înființată în 2009, Fundația Roma Education Fund (REF) Romania este o organizație nonguvernamentală a cărei misiune este de a reduce decalajele educaționale între populația romă și cea neromă, de a acționa ca un catalizator pentru accesul egal la o educație de calitate pentru toți copiii romi.

    Locația: 

    Persoana care va fi selectată pentru această poziție va lucra alături de echipa REF România în sediul nostru din București, strada Vaselor, nr. 60.

    Descrierea postului

    Coordonarea activităților din cadrul programului  „Grădinița Prietenoasă”, în cadrul proiectului “Educaţie formală şi non-formală pentru dezvoltare durabilă în regiunea Centru”, ID 106443.

    Programul este part-time (6 ore).

    Responsabilitățile postului

    Cerinţe obligatorii

    Avantaje

    Dosarul de candidatură va cuprinde următoarele documente:

    Persoanele interesate sunt rugate să trimită dosarul de candidatură până la data de 24 octombrie 2018, la adresa de e-mail

    roxana.cacina @romaeducationfund.ro, persoană de contact: Roxana Căcină.

    Vă rugăm să menționați la Subiect: Aplicaţie pentru poziţia de Expert educație timpurie. 

    Vor fi contactaţi doar candidaţii selectaţi pentru interviu.

    ***

     

    “Măsuri de prevenire timpurie a părăsirii şcolii” (2015), studiu realizat în cadrul proiectului “Copiii şi părinţii romi vor la şcoală”

    Posted on martie 14, 2016 by romaedu

     

    Studiul de faţă apare într-un context favorabil, în care există o preocupare tot mai accentuată în plan european dar şi naţional pentru orientarea politicilor educaţionale către egalizarea şanselor educaţionale, către sprijinirea reală şi cu rezultate palpabile a grupurilor vulnerabile. Studiile naţionale elaborate recent arată o polarizare tot mai accentuată a societăţii româneşti atât în termeni de venit, de situaţie socială, dar şi în termeni de calitate a serviciilor educaţionale receptate de diferite grupuri sociale sau în termeni de acumulări educaţionale manifestate la nivelul acestora. Aceste realităţi sunt expresia inegalităţilor şi excluziunii sociale care pare că s-au lărgit în ultimii ani.

     

    Descarcă "“Măsuri de prevenire timpurie a părăsirii şcolii” (2015), studiu realizat în cadrul proiectului “Copiii şi părinţii romi vor la şcoală”"

    Părăsirea timpurie a şcolii – cauze şi efecte

    Posted on ianuarie 7, 2015 by romaedu

     

    “Părăsirea timpurie a şcolii – cauze şi efecte” – Studiu derulat în şcoli cu clase V-VIII din regiunile Centru, Nord-Est şi Sud Muntenia în cadrul proiectului “Oportunităţi egale în educaţie pentru o societate incluzivă”, POSDRU/60443

    August 2013

     

    Descarcă "Părăsirea timpurie a școlii - cauze si efecte" - Studiu integral

     

    Descarcă "Părăsirea timpurie a școlii - cauze și efecte" - Rezumat studiu

     

    Descarcă "Părăsirea timpurie a școlii - cauze si efecte" - Versiunea în limba engleză

     

    Poveştile copiilor care se încăpăţânează să meargă la şcoală

    Posted on by romaedu

     

    “Poveştile copiilor care se încăpăţânează să meargă la şcoală” – Publicaţie realizată în cadrul proiectului “Oportunităţi egale în educaţie pentru o societate incluzivă”, POSDRU/60443

    August 2013

     

    Descarcă "Poveștile copiilor care se încăpățânează să meargă la școală"

    Rămâi conectat

    Fondatorii inițiali

    Banca Mondială

    O instituție financiară internațională care oferă împrumuturi și granturi guvernelor țărilor cu venituri mici și medii în scopul urmăririi proiectelor de capital.
    Banca Mondială

    Open Society Foundations

    Sprijină financiar grupurile societății civile din întreaga lume, cu scopul declarat de a promova justiția, educația, sănătatea publică și mass-media independentă.
    Open Society Foundations