120 de tablete pentru tinerii NEETs din programul “A Doua Șansă”
Fundația Roma Education Fund Romania a început în 2021 implementarea proiectului Construiește-ți propriul viitor prin educație – cod MySMIS 146032 – cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.
Proiectul se desfășoară, în această etapă, în Școala Gimnazială Gruia, jud. Mehedinți, în Școala Gimnazială Ciucurova, jud. Tulcea și în Școala Profesională “Hortensia Papadat Bengescu” Ivești, Școala Gimnazială Nr. 1 Drăgănești și Școala Gimnazială nr. 1 Barcea din jud. Galați.
În cadrul proiectului, 120 de tineri NEETs, șomeri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, beneficiază de măsuri de reîntoarcere în educație prin programe de tip “A Doua Șansă” (ADS). Tinerii urmează în prezent atât programul de învățământ primar ADS, cât și cel de secundar inferior ADS, în funcție de nevoile lor educaționale.
La finalul lunii decembrie, 120 de tablete au fost achiziționate prin proiect pentru a fi utilizate de elevii din cele cinci școli la clasă, alături de cadrele didactice.
“Cursurile pot deveni acum mult mai interactive, cadrele didactice având la dispoziție instrumentele necesare pentru a crește gradul de digitalizare a procesului de învățare. Desigur, dacă vor mai exista situații dificile care vor conduce la mutarea în online a cursurilor, elevii vor putea folosi tabletele și acasă”- Andreea Nedelcu, coordonator servicii consiliere.
Construiește-ți propriul viitor prin educație – cod MySMIS 146032
Printre rezultatele finale ale proiectului menționăm:
- Un număr de 412 de tineri NEETs beneficiari ai programului ADS
- Centre de Informare, Consiliere și Sprijin pentru tineri NEETs
- Servicii de consiliere pentru minimum 412 de tineri cu vârste cuprinse între 16-29 ani
- 21 tineri NEETs șomeri care obțin o calificare ca urmare a sprijinului acordat
- Un număr de 412 planuri de intervenție personalizate
Proiectul Construiește-ți propriul viitor prin educație – cod MySMIS 146032 – este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Conținutul acestui material nu reprezintă, în mod obligatoriu, poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte program cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Valoarea totală a proiectului este 4.801.835,55 lei, iar valoarea cofinanțării UE este 4.417.688,72 de lei.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe Ionela Cristea, Director de programe, 021. 2000. 600, ionela.cristea@romaeducationfund.ro.