Donate

Eveniment strategic organizat la Brașov în cadrul proiectului „Viitorul tău pe piața muncii”

Pe data de 24 aprilie 2026, la sediul Instituția Prefectului Județul Brașov, a avut loc evenimentul „Mecanisme de colaborare pentru rezultate reale în tranziția de la educație la piața muncii”, organizat de REF Romania în cadrul proiectului „VIITORUL TĂU PE PIAȚA MUNCII! – Program de formare și dezvoltare profesională”, cod 330030.

Evenimentul, găzduit de Instituția Prefectului Județului Brașov, a reprezentat mai mult decât un cadru de prezentare a proiectului. Acesta a constituit un moment important de calibrare strategică a intervențiilor la nivel local și de consolidare a unui parteneriat funcțional între actorii relevanți în domeniul ocupării și formării profesionale.

În cadrul intervenției susținute de reprezentanții Roma Education Fund Romania, au fost evidențiate obiectivele strategice ale fundației, construite în jurul unor intervenții integrate menite să crească reziliența comunităților rome. Ocuparea forței de muncă este abordată nu doar ca rezultat final, ci ca un mecanism de incluziune socială sustenabilă, strâns corelat cu accesul la educație, formare profesională de calitate și servicii de sprijin adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor.

Discuțiile din cadrul mesei rotunde au confirmat faptul că tranziția de la formare la angajare rămâne un punct critic, în special pentru persoanele din grupuri vulnerabile. În acest context, proiectul propus de fundație își asumă un rol de catalizator, vizând nu doar furnizarea de programe de formare profesională, ci și dezvoltarea unor mecanisme concrete de mediere și integrare pe piața muncii, în parteneriat cu angajatori și instituții relevante.

Participarea a fost una diversă și relevantă, reunind reprezentanți ai instituțiilor județene, autorităților publice locale, unităților de învățământ, organizațiilor neguvernamentale și ai mediului privat. Această diversitate a permis conturarea unui cadru de dialog aplicat, orientat spre identificarea soluțiilor concrete. În urma schimburilor de idei, s-au pus bazele unei colaborări interinstituționale orientate spre rezultate, esențială pentru implementarea eficientă a proiectului.

Un aspect important rezultat din discuții a fost nevoia de aliniere a intervențiilor existente și de evitare a fragmentării serviciilor, precum și necesitatea dezvoltării unor instrumente comune de lucru și monitorizare. În acest sens, Roma Education Fund Romania își propune să susțină dezvoltarea unui model de colaborare sustenabil, care să depășească logica intervențiilor punctuale și să contribuie la crearea unui ecosistem local funcțional în domeniul ocupării.

Evenimentul de la Brașov a reconfirmat faptul că există deschidere și disponibilitate la nivel local pentru astfel de inițiative. Totodată, impactul real depinde de continuitatea dialogului și de asumarea unor angajamente concrete din partea tuturor actorilor implicați. În acest context, rolul Roma Education Fund Romania rămâne acela de facilitator și integrator de soluții, orientat spre rezultate măsurabile și schimbări sustenabile în viața beneficiarilor.” – Irinel Ștefan, director de programe Roma Education Fund Romania

Activitatea face parte din proiectul „VIITORUL TĂU PE PIAȚA MUNCII! – Program de formare și dezvoltare profesională”, cod 330030. Proiectul este susținut prin Programul Educație și Ocupare (PEO) și este finanțat de Uniunea Europeană.

Stay connected

Initial Founders

The World Bank

An international financial institution that provides loans and grants to the governments of low- and middle-income countries for the purpose of pursuing capital projects.
The World Bank

Open Society Foundations

Financially supports civil society groups around the world, with the stated aim of advancing justice, education, public health and independent media.
Open Society Foundations