Donate

Construim oportunități prin educație | Noul centru de educație complementară din Tărlungeni, Brașov

Comunicat de presă, 22 iunie 2026 

Fundația Roma Education Fund (REF) Romania anunță lansarea proiectului „Centrul pentru Educație Remedială și Complementară (CERC) – Cod SMIS 339121”, cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare (PEO). Cu o valoare totală de 3.089.591,74 lei și o perioadă de implementare de 24 de luni (martie 2026 – februarie 2028), proiectul va fi implementat în comuna Tărlungeni, județul Brașov, și urmărește creșterea accesului la educație de calitate și a participării școlare în rândul copiilor romi din comunități vulnerabile.

Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului și participării la educație pentru copiii romi prin furnizarea unor măsuri integrate de sprijin adresate elevilor, părinților, cadrelor didactice și mentorilor romi.

Proiectul propune un model educațional complex, care îmbină educația remedială, mentoratul, consilierea, dezvoltarea competențelor digitale și activitățile culturale și artistice. Prin această abordare integrată, CERC urmărește accelerarea învățării, consolidarea competențelor fundamentale, reducerea riscului de abandon școlar și creșterea rezilienței individuale și comunitare.

În același timp, proiectul urmărește să sprijine progresul educațional al copiilor și să creeze contexte în care fiecare elev să își poată dezvolta competențele, valorifica potențialul și construi un parcurs școlar solid.

Prin implementarea proiectului, REF Romania urmărește:

Proiectul se adresează unui grup țintă format din:

Conceptul CERC, dezvoltat de REF Romania, pornește de la convingerea că performanța educațională este posibilă în orice comunitate atunci când copiii beneficiază de intervenții de calitate, standarde ridicate și oportunități relevante de învățare. 

Modelul promovează o abordare integrată, orientată către dezvoltarea competențelor de bază, accelerarea învățării și consolidarea rezilienței individuale și comunitare prin educație.

Principalele activități ale proiectului

1. Educație remedială și acompaniere educațională

Elevii vor participa la grupuri de studiu și activități de recuperare a decalajelor de învățare, menite să consolideze competențele fundamentale și să susțină progresul școlar. Pentru elevii din clasele terminale vor fi organizate sesiuni suplimentare de pregătire școlară.

2. Consiliere psihologică și dezvoltare personală

Serviciile de consiliere psihologică și vocațională, orientare educațională și profesională, educație financiară și pentru sănătate vor contribui la dezvoltarea competențelor socio-emoționale și la creșterea capacității elevilor de a lua decizii informate privind viitorul lor.

3. Educație culturală și artistică

Atelierele de muzică, arte vizuale, artizanat, robotică și tehnologie vor crea oportunități de exprimare, explorare și învățare prin experiență, contribuind la dezvoltarea creativității, a competențelor digitale și a încrederii în sine.

4. Mentorat și orientare educațională

Elevii aflați în risc de abandon școlar vor beneficia de activități de mentorat și orientare educațională menite să le consolideze motivația pentru învățare, să dezvolte obiceiuri de studiu eficiente și să îi sprijine în luarea unor decizii informate privind parcursul lor educațional și profesional.

5. Mentorat pentru cadrele didactice

Cadrele didactice vor participa la sesiuni de mentorat pedagogic și formare continuă, pentru dezvoltarea unor practici educaționale moderne și incluzive.

6. Sprijin individualizat pentru elevii aflați în situații de risc

Elevii care se confruntă cu dificultăți educaționale majore vor beneficia de intervenții personalizate, adaptate nevoilor individuale, care vor combina consilierea, mentoratul și acompanierea educațională.

7. Consiliere și educație parentală Programul urmărește consolidarea rolului părinților ca parteneri activi în educația copiilor. Participanții vor dobândi cunoștințe și instrumente practice pentru susținerea procesului de învățare și dezvoltarea unor aspirații educaționale ridicate pentru copiii lor.

Rezultate așteptate

Proiectul va contribui, de asemenea, la:

Pe termen lung, proiectul urmărește să demonstreze că performanța educațională poate fi atinsă în orice comunitate atunci când copiii beneficiază de sprijin adecvat, standarde ridicate și oportunități relevante de învățare. Dincolo de rezultatele individuale, inițiativa contribuie la dezvoltarea și validarea unui model replicabil de intervenție educațională, capabil să ofere soluții sustenabile pentru provocările întâlnite în comunitățile aflate în situații de vulnerabilitate.

Roma Education Fund are misiunea de a contribui la construirea unor comunități rome reziliente prin educație. Organizația dezvoltă și testează modele inovatoare de intervenție care susțin performanța educațională, participarea economică și formarea unei noi generații de lideri romi.

Stay connected

Initial Founders

The World Bank

An international financial institution that provides loans and grants to the governments of low- and middle-income countries for the purpose of pursuing capital projects.
The World Bank

Open Society Foundations

Financially supports civil society groups around the world, with the stated aim of advancing justice, education, public health and independent media.
Open Society Foundations