REF Romania recrutează – EXPERȚI PROGRAME DE SPRIJIN INDIVIDUALIZAT
ZIZIN ȘI/SAU TĂRLUNGENI, JUD. BRAȘOV
Transformă riscul de a renunța în curajul de a merge mai departe!
Roma Education Fund (REF) este o organizație internațională înființată în 2005 de Banca Mondială și Open Society Foundations. În peste 20 de ani de activitate, rețeaua REF a investit peste 120 de milioane de euro în programe educaționale de care au beneficiat peste 100.000 de romi de toate vârstele, din 16 țări. În România, Slovacia, Serbia și Macedonia de Nord, REF dezvoltă modele de educație complementară, programe de ocupare și investiții în educație și leadership, în strânsă colaborare cu comunitățile rome. Mai multe informații despre noi: Roma Education Fund
DESPRE PROGRAMUL CERC
Centrele pentru Educație Remedială și Complementară (CERC) din Zizin și Tărlungeni le oferă elevilor romi din ciclul primar și gimnazial sprijin remedial, consiliere, educație non-formală și mentorat Experții în programe de sprijin individualizat vor lucra cu elevii expuși riscului de abandon școlar și cu familiile acestora, identificând nevoile și măsurile de intervenție potrivite fiecărui copil, pentru a reduce factorii de risc și a susține dezvoltarea personală și educațională.
CE VEI FACE?
- Vei sprijini evaluarea și selecția elevilor expuși riscului de abandon școlar, în vederea includerii acestora în program.
- Vei realiza evaluarea inițială a riscului și vei elabora Planul de sprijin individualizat pentru fiecare elev selectat.
- Vei implementa și monitoriza măsurile prevăzute în planurile individualizate, conform Metodologiei programului de sprijin individualizat.
- Vei consilia elevii și familiile privind importanța participării școlare și a finalizării studiilor și vei desfășura sesiuni motivaționale individuale și de grup, inclusiv ateliere pentru dezvoltarea încrederii în sine și ateliere de emancipare a fetelor rome pentru dezvoltarea încrederii în sine și leadership;
PE CINE CĂUTĂM?
Condiții de eligibilitate: studii superioare finalizate cu diplomă de licență și experiență în realizarea de activități de consiliere, orientare și dezvoltare personală pentru elevi si parinți, în special cei proveniți din comunități vulnerabile și comunități de romi.
Constituie un avantaj: experiența în lucrul cu elevi și familii din comunități vulnerabile și în gestionarea situațiilor de risc educațional; capacitatea de a facilita sesiuni de consiliere individuală și de grup, centrate pe nevoile elevului și ale familiei; abordarea interculturală și experiența de lucru cu comunități diverse, inclusiv cu fete rome și familiile acestora; empatia, răbdarea, organizarea și capacitatea de a motiva, de a comunica eficient și de a construi relații bazate pe încredere.
CE OFERIM?
- Contract individual de muncă pentru 14 luni de activitate, în perioada octombrie 2026 – februarie 2028, pe durata anilor școlari.
- Program part-time și flexibil, stabilit la începutul anului școlar în funcție de orarul elevilor; sesiunile pot avea loc înainte sau după programul școlar.
- Suport continuu, mentorat și resurse pentru pregătirea și desfășurarea sesiunilor.
REMUNERAȚIE 1800 lei net/lună pentru fiecare din cele 2 școli, (pentru aprox. 20 elevi)
CUM APLICI?
Completează formularul de înscriere până la 6 septembrie 2026 și încarcă CV-ul înainte de transmiterea formularului.
Formularul de înscriere pentru Experți programe de sprijin individualizat
PROCESUL DE SELECȚIE – DOUĂ ETAPE
1 EVALUAREA CANDIDATURII Analizăm formularul de înscriere și CV-ul încărcat.
2 CENTRUL DE EVALUARE Candidații selectați vor participa, timp de aproximativ o jumătate de zi, la un centru de evaluare organizat în Zizin sau Tărlungeni, în luna septembrie. Vei afla mai multe despre programele REF, vei lucra în echipă și vei susține o secvență de activitate de consiliere sau sesiune motivațională de 30 de minute, pregătită de tine în prealabil.
Dacă ai nevoie de mai multe informații:
Mihnea Anțilă ( Manager de proiect) – Email: mihnea.antila@roma.education , Telefon: 0728 040 385ALĂTURĂ-TE ECHIPEI CERC ȘI CONTRIBUIE LA O SCHIMBARE REALĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR ROMI!


