Donate

Fundația Roma Education Fund Romania este prezentă la Swimathon București 2026

Swimathon este cea mai mare inițiativă de strângere de fonduri prin intermediul sportului din România. Prin acest eveniment, ne propunem să strângem fonduri pentru cele două Centre de Educație Complementară din București.

Anul trecut, fundația noastră a inaugurat primul astfel de centru, în octombrie 2025, în Sectorul 2 al Bucureștiului, zona Pantelimon. Ca urmare a impactului pozitiv asupra societății, am deschis, pe 8 aprilie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, al doilea Centru de Educație Complementară din București, în cartierul Giulești Sârbi, din Sectorul 6. Evenimentul a reprezentat un moment de bucurie, emoție și apartenență datorită grupurilor de tineri, și nu numai, care au luat parte la inaugurare. Sărbătorirea Zilei Internaționale a Romilor a propus tinerilor participanți (elevi de la Școala Secundară numărul 161 și Liceul Tehnologic Mihai I) numeroase ateliere interactive și educaționale pe teme diverse și de actualitate, precum robotică, exerciții creative de îndemânare, desen sau artă. Prin intermediul Swimathon, REF Romania își propune să continue să ofere tinerilor romi cunoștințe și educație în domeniile de interes a zilei de astăzi, pentru a crea viitori lideri!

Swimathon este o strângere de fonduri cu tematică sportivă organizată de Fundația Comunitară din București ce are scopul de a colecta capital pentru cauze umanitare, aflată la cea de-a 14-a ediție. Donațiile sunt realizate prin intermediul ,,înotătorilor’’, persoane care ,,înoată’’ fie real, fie virtual, pentru a promova campania și a aduna fonduri. În edițiile trecute, Swimathon a sprijinit peste 335 de proiecte și a strâns circa 1,8 milioane de euro prin intermediul donatorilor.

Anul, acesta REF și-a propus să strângă suma de 50000 de lei. Pentru donații, doritorii pot contribui accesând link-ul de aici .

Mulțumim anticipat pentru implicare!

Stay connected

Initial Founders

The World Bank

An international financial institution that provides loans and grants to the governments of low- and middle-income countries for the purpose of pursuing capital projects.
The World Bank

Open Society Foundations

Financially supports civil society groups around the world, with the stated aim of advancing justice, education, public health and independent media.
Open Society Foundations