Programele de Burse Roma Education Fund
Roma Education Fund a anunțat în mod public, încă din ianuarie 2022, planurile sale de regândire a strategiei fundației, strategie ce va lua în considerare provocările sociale, economice și politice din ultimii doi ani. Prin urmare, programele de burse ale Fundației au intrat într-un proces de reconfigurare, folosind ca linii de bază pentru actualizarea lor noua strategie, care va fi făcută publică în următoarele luni.
Astfel, Programele de Burse REF (REF SP) – Roma Memorial University Scholarship Program (RMUSP), Roma Health Scholarship Program (RHSP), Law and Humanities Program (LHP), și Roma International Scholar Program (RISP) – care au fost implementate în ultimii 17 ani, sunt într-un proces de modificare. Scopul acestor schimbări este de a transforma programele într-un instrument care va conecta, cu un impact și mai profund, viitorii beneficiari la comunitățile de romi, instrument care le va oferi acestora posibilitatea de a reacționa și de a răspunde rapid nevoilor comunităților.
Începând cu anul 2023, cele patru programe de burse nu vor mai fi implementate sub aceleași ghiduri, regulamente și denumiri pe care fundația le-a folosit încă de la început. Însă, folosindu-ne de experiența acumulată în ultimele două decenii de implementare, vom oferi un program pentru studenți îmbunătățit.
În același timp, REF își menține în mod ferm angajamentul său față de studenții care sunt deja beneficiari ai REF SP și va continua să îi sprijine financiar pe toți, până la absolvire. Prin urmare, REF va oferi, până la sfârșitul anului 2022, un pachet de sprijin financiar menit să acopere bursa, într-o singură tranșă, pentru toți studenții care vor finaliza actualul nivel academic în următorii ani. REF are studenți care vor absolvi nivelul academic actual în anii 2024, 2025 și 2026. Toți vor avea sprijinul nostru financiar deplin pentru a-și continua studiile până în anul de absolvire indicat anterior.
“Timp de aproape două decenii, Roma Education Fund a oferit peste 18.000 de burse studenților romi din 16 țări, cu o investiție financiară de peste 29 de milioane de euro. Ne place să credem că sprijinul oferit de noi a avut un impact semnificativ asupra carierelor lor, mulți dintre foștii studenți fiind în prezent doctori, profesori, ingineri, etc. Noile programe pentru studenți vor fi construite pornind de la experiența pozitivă a Fundației. După cum am subliniat și în declarația publicată din ianuarie, investițiile pentru sprijinirea educației romilor trebuie ajustate și adaptate realităților sociale din comunitățile compacte de romi” – Ciprian Necula, Chair Roma Education Fund.